vocea ta se întinde până departe
are consistență de gumă arabică
ruptă la colțuri ca o
poză veche
lipită cu aluat pe un ciob
de geam

mă strigi dar strigătul îmi rămâne
mie
în gât
ca un sâmbure de cireașă viermănoasă
și nu mai apuc
să m-aud

vocea mea se topește sub limbă
pastilă împrăștiind
o uitare compusă din bule
zi de zi un cuvânt îmi iese
la numărătoare în minus
se întâmplă doar cu acelea
care încep în aceeași vocală
cu tine

universul învață tăcerea
un ritual de nemângâiere
disolutiv impregnat în fiecare
por
un pat de țepușe
și zeii arătându-și doar dinții
desaturați artificial
pe ziduri scămoșate de resturi
de afiÈ™

înlăuntru eu înafară tu amândoi
pliați origami într-un pumn
inocent
de sculptură

nimic de spus
a mia oară



Photo © Mishu
(thanks my friend)
____
N.B. Interzis a se introduce pe blog-uri personale și alte site-uri
fără acceptul expres al autoarei. Mulțumesc.