Ploua
mărunt…
Din violoncel
cânta-n noapte
o frumosă de nedescris.
Avea în gând
miloane de amintiri
și păstra
zeci de secunde sub priviri.
Speranța o ținea în palme
iar timpul sub picioare....
era îngerul meu fictiv.
O iubeam mult...
mai mult cu fiece sutime
ce-o pierdeam
în poala seducției.
Ochii îi păreau
un teren de golf
iar părul…raze de lumină.
Îmi mângâia privirea
cu ochii
iar eu timid…
îmi plecam capul
de frumusețea ei.
Îndrăgostit fiind
ispita îmi mângâia urechea...
iar
slăbiciunea îmi întindea
aroma de păcat
și
n-am mai rezistat…
îngerului fictiv.