aripile ți s-au frânt...e o seară prea luminoasă
s-ar sparge lacrimile tale de cupola cerului...s-ar inspira miros de fum,
de suflet ce se revarsă și umple țarinile de speranță deșartă
și se ineacă în ea cei ce nu au ochi decât pentru vise...
cei ce au o lume ca umbra unui fluture in zbor...ca atingerea unui dor de viață nouă
nu vreau să plângi...
vreau să te ridic și să te descopăr ție însuți
ca dintr-un boboc sa te dau ție însuți în dar
petală cu petală, vis cu vis...
dar nu pot
și atunci stau pe margini de suflet și te privesc
dintr-o umbră răsare lumina... un nou contur...
un autoportret în acuarele...un nou tu...
zboară, vântul iți este prielnic și infinitul te așteaptă