Tăcând,
tăcere – panică,
agățându-se de cuvintele pronunțate deja.
Nici o urmă de sunet; un chip împietrit; în
aer, nici un ecou de vocală, nici o silabă.
Cuvintele – le-a pronunțat cu adevărat?
În jurul gurii se ghicește o linie albă,
fină, care se accentuează din ce în ce
mai mult, părând că se închide ca
un cerc – apăsător.
Și totuși spunea ceva.
Privirile i se înconjoară de unde. Unde
de priviri ce îngheață
pe trăsăturile chipului – mască heteroclită
fluidă și în același timp înmărmurită, cuprinzându-i
toate privirile posibile.
Mască deschisă.


N.B.: Acest poem face parte dintr-un "alfabet" poetic unitar; sensul fiecărui text este strâns legat de sensul celorlalte. Va urma.