Azil




În puține cuvinte
am vrut a-i convinge,
vorbind de păcate,
de locurile sfinte,
despre suflet și minte,
cine fuge, cine înfrânge,
de lumină în noapte,
despre glasuri din sânge.

M-au întrebat cine sunt,
cum mă cheamă –
le-am răspuns cum pot fi.
Dacă-mi aduc aminte
de mai demult
decât pot povesti
în puține cuvinte.

”O, dar păstrez tot:
cele ce-au fost făptuite
în amintiri netrăite,
toate câte s-au petrecut
așa de curând,
atât de demult
și cele cândva rătăcite,
azi încă neregăsite.

În marmură se-adună
ce nu am rostit
și-am simțit împreună,
departe de întuneric.
Acolo iubirea nu-i vis,
cuvântul e sferic.”
Așa am vorbit,
sincer, abrupt.
Am fost ascultat.
”Vreau o cauză, să mă lupt!
Dar de ce sunt închis?
De ce sunt legat?”