De s-ar putea să mă-nsoțesc cu zarea,
Să-i fiu aproape dintr-un pisc de munte,
Voi ști să văd și să-nțeleg că marea
Nu-și poartă valul, țărmul să-l înfrunte.

Ea doar hrănește începutul vieții
Sau găzduiește astrul în abise,
Din faptul serii-n geana dimineții,
Îi face-n unde leagăn pentru vise.

După răsfăț, îl mână cu blândețe
Albind tăria, zorii când anină
În piscul inundat de frumusețe
Și aurit cu valuri de lumină.