Vine Drăcușorul,
Gârbovit, ogârjit, ca vai de el,
Cu, capul plecat,
Lăcrimând si suspinând.
ÃŽngerul fericit:
"A învațat a iubi,
Mulțumesc, Doamne!"
Drăcușorul, cu glas stins:
"Auzi, tu
Mai lasă-mă cu
Dânsul ală, al tău,
Ma-nervezi, cu ochii tăi bucuroși!
E crudă și rea fata asta
Eu o iubesc, am tremurat
Când era să moară și mă lovește-neîncetat."
"Am câștigat jocul,
Învață să pierzi!"
"Eh, o să vezi tu!"
Atunci, vine, copilul
Se uită la Drăcușor, îl mângâie și-i spune:
"Te iubesc, Drăcușor!
Mulțumesc de lecțiile dăruite,
Mai am nevoie de tine
Ca să învăț, pe mai departe!"
Se-ntoarce spre Înger, grăind:
"Te iubesc!
Mulțumesc pentru: priveghere, ajutor și încredere!".
Drăcușorul sare-n sus,
Aruncă cu artificii,
Face tumbe, zboară ca o rachetă,
Se-nvârte, se răsucește,
Spune ÃŽngerului:
"Să știi tu, că tot pe mine
Mă iubește mai mult!"
Îngerul:"Nu-i adevărat, pe mine mai mult!"
Și-ncep a se ciorăvăi,
Þipă, se-nțeapă, se-nghiontesc.
Iar, Drăcușorul zice:"Șî, șî, șî!!!!!
A adromit copilul
ÃŽl trezim!"
Și unul pe un umăr
Și unul pe celălalt,
Se uită la copil:
Fața e senină acum,
Soarele îi mângâie obrajii,
Părul rebel înconjură gâtul,
Buzele zâmbesc,
Îngerul:"Visează că-i spune
Lui cât de mult îl iubește!"