-1-

Ca o capcană întinsă scriiturii
de mersul leneș, desfrânat al cuvintelor,
totul se oprește la bariera gândurilor.
Cobori în tine însuți ca-ntr-o teribilă prăpastie
și dai de melancolia în care lucrurile dospesc,
de cerneala gândurilor luând forme ciudate
pe spațiul angoasant al hârtiei.
Revin imagini din filmul risipirii,
cu vântul zgâlțâind nebun fereastra
și, în final, peste toate, semaforul rațiunii.

-2-

Ca o legănare moale a cuvintelor
pe coala albă a sufletului,
totul se oprește în fața Himerei.
O lumină răzbate ușor, își caută reprezentarea;
pâlnia vidului se umple cu lacrimi de-azur;
într-o risipire tragică, sentimentul mai pâlpâie,
întreținut de cerneala roșie a inimii.
Peste lucruri - doar capcana cuvintelor...

-3-

În calmul orizont ce transpare dincolo de limita cuvintelor -
reducerea la absurd a tuturor încercărilor de a te apropia de tine însuți
ca vocala de vertebrele sensului.
Pe plaja poemului, scriitura își cerne praful său
peste lucruri...