Au trecut clipele dulci, bucuria
și acum plâng pereții odăii,
neliniștiți, într-o operă de-a lui Nichita...
Scot două idei ca din buzunar și le așez,
culmea, pe o pagină web...
ciudat e ca singura idee care mă încântă e aceea
ca diseară am să te sun!
ÃŽmi curg prin vene melodii, refrene,
mi-aduc aminte că ești pe pământ
cum sunt și eu, că ai stilul meu de a respira
și că, dacă te-ai chinui foarte puțin,
ai putea să îmi fii umbră,
iar eu aș putea să îți fiu cântecul
de la miezul nopții, din "Vama"...
Problema e că, mai nou, suntem doi nori
care, atunci când se întâlnesc,
fac cerul sa plângă...
Copilul se uită ciudat către lună,
întâia oară singur!