din întunericul simțurilor adormite neștiind de ce
Invizibilul Semn mă mai cheamă la el:
poete! trupul acesta-i femeia!...
închină-i-te!...
să ascult porunca,
metamorfoza docilei nesupuneri ar preface-n țărână mândria,
orgoliul refuzului țăndări s-ar duce-n pustii,
să urmez calea, să retrăiesc povestea,
să aud cântecul morților vii, acum vreau doar
să respir nesațul formelor lascive șerpuind în arcuiri ideale,
chiar dacă mă doare perfecțiunea acestor curburi delicate,
geometria unghiurilor brodate-n cascade de arabescuri mă cheamă,
memoria lor mă îndeamnă să iubesc păcatul etern.

și dintr-o dată aș vrea să mă las în genunchi,
să-mi înving mirarea asfințitului,
să mă cutremure fermecatele clipe ca-ntr-un altar regăsit,
sfios să ating piedestalul supremei porunci
și să mă învăluie faldul fin al mătăsurilor
căzând în dezvăluirea perfecțiunii de ieri,
să absorb în sângele meu infinitul tremurului genetic programat,
miracolul nestăpânirii celulei să-mi fie ofrandă de sine,
parfumul acela unic să-mi pătrundă-n țesuturi și-n veci
amalgamul sevelor din potire să-l simt biochimic…
profund uimit, doar să adulmec dorința explodând în mine...

știu!, acolo există frenezia dublei chemări,
tandrețea atingerii plasmatice reverberează
din candelabrele suspendate în corpusculii calzi ce așteaptă,
vârtejul pasiunii trepidează nestăpânit, ca o genă nearsă destul,
baricadele, ziduri în ruină să zacă prin colbul deșerturilor,
fie blestemate lacătele ferecate,
piară în focul satanei regretul
și amăgirea secundei ezitării
fie aruncată-n dispreț genunii din uitare…

dincolo de bazaltul tăcerii fizice ești tu, femeie!
ne așezăm în genunchi, față în față,
regăsim metafizice sensuri în transpirații diluviene
și roua ierbii mângâie absolutul dualitații,
pe alăute magice suspină corpurile dezacordate,
doi fluturi printre frunze
desenându-și mărturisiri indecente
ascultă tangoul greierilor spre dimineată,
privighetori de-ar mai fi, să le descânte duetul
și-n corole de crini să-și culeagă răsplata,
cu șoapte duioase, răvășind memorii ingrate,
octogonale suspine își ceartă curajul freneziei
și ostoiesc aleanuri în tandre legănări…

regăsesc dorul de tine, femeie!
ispita secretului diluează necredința în haos,
tentații barbare strănută catapulte prin mine,
detonează mistere arhaice, năuce și ucigătoare
ca niște ecuatii irezolvabile,
aceste fulgere globulare mă străpung și mă frâng,
vărsând magnetice lumini, fugare, amețitoare lumini,
irversibile curcubee ce-au spulberat eterna ceață prin care rătăceai
ca o prizonieră a propriei mele pasiuni încătușate,
cu ritmuri sălbatice diafragma își mai ațâță focuri ascunse,
aceste patimi abstracte ne-ndreaptă spre interzisele pofte.

da! te-am regăsit, femeie!
ființele noastre își revoltă semnul eternei percepții, sângele frige
în cruci printre flori de cireș, în zvârcoliri finale izbind ca o daltă
darul durerii-n plăcere ne-mbată surâsurile,
și-n facerea ierbii mângâiem absolutul dualitații,
corpuri dezacordate împreună se mistuie,
știuți sunt și pașii, știută dorința,
știut este tactul acestui miraj,
printre atingeri alcaline ne pândim aburii respirațiilor rușinate,
peste capetele noastre mâinile strâng universul în palme,
mantii de stele să ne ascundă sărutul,
să ne fie acoperișul acestui sărut nesfârșit,
suntem fluturi printre frunze desenându-și mărturisiri meritate
peste tangoul greierilor trezindu-ne diminețile,
cu șoapte duioase, octogonale suspine își binecuvântează curajul,
din acatistul speranței împlinite aflate sunt codurile potrivirilor,
surâsuri, tainice zâmbete confirmă identificarea perechii…

…tăceri…să ne ascultăm tăcerile fericirilor din irișii
încremeniți virtual ca două diafane prelungiri în clarobscur,
la marginea Golgotelor absolvite de povara urcușului
știut-am Calea cea dreaptă spre veacul iubirii din noi,
triumfătoare repere zămislite din aceleași arderi intense,
aceleași galaxii semețe țâșnind vulcanic, orizonturi șlefuite gregar…
doar noi, acum absenți,
acum tăcuți, aceiași dintotdeauna sau poate alții,
altundeva, altcândva și poate în lumi paralele sau nu,
un sine din doi, aritmetic creat,
evadați în absolut vom fi unul și același,
fluturi printre frunze desenându-și rebel jurământ,
fie cu noi sărutul grației divine
până la stele și dincolo de lumile spulberate,
resimțit în aceleași imagini virtuale,
aceleași avalanșe de culori pastelând destine,
aceleași ecuații viclene ca o clorofilă
ademenindu-ne mișcările în tandem…

ți-am spus, femeie!
irepetabila clipă a magiei zace pe ferigi înghețate,
zace cu ele sublima noastră coincidență…