pe unde oare vor fi putrezind hainele
de care te-am dezbrăcat prima dată?

mamă, ce spaimă au tras cînd le-am atins nasturii!

dar ce aspre au devenit cînd am pornit fermoarul la vale
de pe Golgota coapsei!

și ce moi s-au făcut părăsindu-te,
lepădîndu-te ca o piele tatuată de aerul copilăriei!

hainele acelea ciudate,
de nedezbrăcat de alte mîini decît ale tale,
concrescute pe alocuri cu tine,
mulate perfect pe tot ce era mai al tău,
hainele care s-au tăvălit pe podele
neputincioase să mai foșnească între mine și tine
atunci la demisol
cu Stănescu acela muced (decupat din „Luceafărul”)
deasupra patului
și cu alți poeți sub pat
împachetați în volumele lor de poezii,
încă inofensivi pe atunci
pe scara valorică.

vor fi lăsat oare vreo zdreanță pe undeva
hainele acelea lipsite de sens fără tine
peste care te mai văd uneori aplecată
cu palmele strîns lipite,
fără mine-ntre ele.