Contemporan cu iarba, nu pot să tot renasc,
Tăcuți viței de aur mă calcă și mă pasc;
Ascuns dibaci în ciobul îngust de clorofilă
Predau algebra vieții stropit cu ploi de milă.

Pitit după lingouri prind adunări cu lațul,
Din ceașca aburindă care-și rânjește zațul
Inspir arome aspre cu iz de nebunie
Care-ți dizolvă chipul pe coala de hârtie.

Ai plâns demult cu sete ascunsă în pătrat,
Mai slobodă ca visul ce te-a zvârlit din pat,
Să-ți amintești de pajiști pe care am zăcut
Când ne pășteau alene viței tăcuți de lut.