aur topit lucind printre ploi
risipit în frunziș
înainte ca noi
să sfârșim începuturi,
pe banca prăfuită
și mult prea înclinată
ca o femeie beată,
caut un semn lăsat
odinioară când
priveam printre ramuri, norii
și nu-mi păsa de frunză
de ploaie sau cărare
mușcam cu dinți de lapte
iarba...
oare?
nu-i tot aceeași toamnă
cu aur cald topit în palmă?