Mi-e viața o deșertăciune,
Din ea aș vrea să mă desprind,
Să mă topesc în rugăciune
Și-n candelă să mă aprind.

Să ard odată cu păcatul
Spre cer–nălțând un ultim crez,
Din lut să mă întrup în altul
Și-n lacrimă să mă botez.

Iar dacă o să-mi fie greu
Împrejur sufletu-o să-mi tai,
Hrănindu-mă din Dumnezeu
M-oi dezlega de putregai.

Și-apoi întru mărire slavă
Din versul sterp s-aduc prinos,
În inima veșnic bolnavă
Să fac colibă lui Hristos.

Îmbrățișând mila divină
Din lumea formelor să plec,
Să-mi picur stropul de lumină
Și-n sfinte taine să petrec.

Mi-e viața o deșertăciune,
Din ea aș vrea să mă ridic
Dar din cenușă și tăciune
Nu pot a mai zidi nimic.