ca prin strecurătoare fină de-alambic
te iubeam exagerînd pe-alocuri cîte-un pic
urmuz ne scria stele
pe cer cu țintele de la pingele
și întîiul mare obosit
soarele sub faguri legăna un spic
petale de mă iubești ba nu mă iubești
număra vinul de drăgănești
iar tu ca piatra păstrai căldura
înnodînd încă o dată măsura
cărbuni înciși jucau șeptică
în aburii de cetirică
și-n ochii tăi cărarea toată
zîmbea prin plopii lungi de ciocolată
dar pînă mîine-i doar un pic
om mai găsi prin curte-un alambic