resimt asupra mea
povara nedreaptă a singurătății,
sunt părăsit de mine însumi,
de un suflet pe care
corpul nu-l mai încape,
ce doreste-alinare
vrând deseori să scape
din chinul dureros
de-a sta o viata..... jos !

inima de tristețe
e-un cântec ce răsună,
ea, singura pe lume
ce-mi spune noapte bună
iar eu mă tulbur singur
vorbind cu mintea mea,
sunt slab că din gandire
nu te pot alunga,
amară și nocivă amintire !

povara ce m-apasă
devine tot mai grea
îar dorul nu mă lasă
ca să fac ce aș vrea,
de-o vreme mă simt stins
de jocul inimi,
de nepăsare-atins,
de-a fi sau a nu fi ....

alimentat de grija
acestei vieți efemere,
sunt eu, un om trist
ce-a încetat să spere......