Gastronomi se-ndesară spre apusul Castel, dar din toți numai el,
el, cerberul mâncării vomate, fante de cupă, doar el se ocupă
cu știute rețete. Orientul e-o pupă ce eclozează fel de fel
de arome, mirodenii din insuli pierduți, pe planetă oceanul e-o supă,

ce dă peste margini viața indusă (precum în Cer și pre pământ,
precum în ape, sirenele cântă, descântă Stăpânul mâncării vomate).
Gastronomi relativi se-adunară-n donjon și-ascultară un cânt
uliseic: cu chip fariseic stăpânul i-aduse aici - mereu sfărâmate

privilegii vitale se-ntorc în mâncare - hulpavi bucătarii celești
observați din culisele sacre, se-nchipuie sfinți și refuză postul minor.
Ei doresc luminile rampei divine, ei doresc să se plimbe-n calești,
Phaeton vizitiu să le fie.Gastronomii divini nu știu însă ce vor,

ei gândesc că viața-i rețetă pururi problemelor efemerului nu.
Din toată lumea, bucătari, feudali gastronomi, plecați spre zări absolute,
căutați și în Rai și în Iad, urma rețetelor slute, rețete știute,
dar, mereu mirodenii dați înțelesului eu, mereu Tu.