de ieri locuiesc lângă mine.

privesc locul unde îmi
modelezi penele reci, argintii.

mă privesc numai noaptea, sub
lucirile de altădată... și fredonez
pentru amândoi.
chiar îmi place să te aud
zgomotind molatec pasărea de pe mine,
de aceea rup fraza în două
învelindu-te.

stau la casă.
păsările știu când e primăvară
în grădina mea.
îmi ciugulesc sentimentele
amintindu-mi de comorile tale.
dar tot în vârsta mea rămâi,
ca o fecioară pe un altar păgân.

pentru o clipă uit
că sunt bust în fața casei mele.
și stau ca un horn fără fum,
ca o domnișoară frumoasă fără poet,
până încep să treacă liceenii la școală.

printre ei, unul, mai deștept,
mă privește cețos, apoi scuipă gândind:
"sper să nu-mi pice ăsta la lucrare!"

dacă aș putea să mă răstorn
și să rămân semn de carte,
în sufletul tău!