Aș dori să mă deschid în lumina care umbrește starea de nimic,
Aș dori să mă prăvălesc în mare ca un isteric după Poseidon…
De ce să cred că luna susură în alfabete chirilice?
De ce să cred că marea este ca și iubirea?
Eu nu pot să mă înec…Cel mult pot să zbor:

Te ascund în cafeaua mea zilnică
Ca să mă trezească cu un sărut sațios,
Puternic pe buzele mele ca de ciment,
Ciment stătut, decăzut, rupt, pierdut
În statuia din mine privind la fiecare cal ce trece.

Aș putea ști să pierd contactul cu esența mea
De statuie,
Aș putea ști să pierd fiecare umbră și fiecare lumină de pe umărul meu
La contactul cu tine…
S-a săturat și erosul să mai existe,
Ș îngerul să-și crească aripile!

Am putea fi dincolo de toate
Scăpați de îngeri, de demoni și de statui…