Matematici concrete, corecte politici, mă-ndrumă grăbite spre zero,
înăuntru, afară, prins între praguri, mă-ndrept mulțumit spre coline,
tangente la lună, cotangente în suflet, eu simt secantele pline,
de sensuri secate prin seva trădării, prin focu-nghețat de veșnicul Nero.

Din unghiuri obtuze, văd raza de cerc, sus, în planul divin și ceresc,
paralel, sufletul șir, mi-l înșir în serii tăcute și-un vector iubirea îmi e
- chiar azi integrala acestei abscise, prin coastele tor, dorește să fie o mie
de sensuri pătrate, radical dezgolite de bruma de rai și dantesc -.

Resemnat mă retrag în spirala străpunsă de un plan pământesc și uman,
nu sunt zeu pe pământ, nu sunt om în ceresc, doar cerșesc
o bucată de sens metafizic, o bucată de matrici, fără eul zeesc.
Vreau aici, doar o pâine rotundă pe o masă pătrată, nu speranțe în van.