Ardumaș întortocheata mânzului prinsă la grindă
lacrima ștearsă suind numa până aburind în tindă
numa buzunaru gol a roti primind cu stea
numa ruptă din cămașa sâmbăta duminica

spală tuciul mămăligii fierbântat din luciul fricii
tremurândă mâna toată spală spița roții roată învârtind
ardumaÈ™ din vasele ies la drum iar casele
număru din poartă-n poartă
șuie blându gându-n soartă

ardumaș cum se cuvine taina șarului din sfântu
troica vase de pământu prinde-n lume liber gându
rumegă din prea sătul numele la crăpătură
tunde Domnu iarba-n gură
de mă lasă mutu cârdu
paserii din auzită numa aripă ciuntită

ardumaș timpu și maica țintirim prinsu la gaica
după haina ruptă-n cotu umblă rece suie mortu
cum a primeni surdu focului cum slab
dinte din dintele alb


troica vase de pământu
știrb dinn iesle mușcă gându




(scris în Cluj pe muchia nopții de 5 octombrie și închinat lui Emeric Imre și Dan Vană deopotrivă lui Ioan Florian)