„Somnoroase păsărele”, al cuvintelor stol, un atol al poetului frate,
„Pe la cuiburi se adună” și-n struna silabelor sună imagini furate
„Se ascund în rămurele”; peste tot Cuvântul e Domn, Poetul e slugă,
„Noapte bună”, poete, ce-ți doresc întotdeauna-i o rugă

„Doar izvoarele suspină”, tropot de iambi poetului varsă în drum,
„Pe când codrul negru tace” fără grimase fețe trecute sunt scrum.
„Dorm și florile-n grădină”, flori de adânci, reverberate zise;
„Dormi în pace” poete, visa-vei doar vorbe promise.

„Trece lebăda pe ape” tristeții dând unduiri de amforă greacă.
„Între trestii să se culce”. Printre cuvinte găsite, Poetul suspină oleacă,
„Fie-ți îngerii aproape” ție limbă ce dai neasemuite speranțe,
„Somnul dulce” să-ți fie, sacrului cer al gurii, lingvistice stanțe.

„Peste-a nopții feerie”, fruntea poetului frate trecut, mi-ii aproape.
„Se ridică mândra lună”, și-ntre gânduri galaxia sublimează în ape;
„Totu-i vis și armonie”, veșnicia-și naște relativu-i veșmânt.
„Noapte bună” poete. Tu, vei naște mereu, eu, Pământ.

………………………………………………………………………

Somnoros cugetu-mi caută sensuri alene-n Cuvânt
Necredința-mi alungă-ndoiala: Poetul e sfânt.