Prea grăbită-mi pare lumea,

Obosit eu o urmez,

Tot mai rece simt durerea,

De lumină mă feresc.




Tot ce văd strident îmi pare,

Umbre-ncep a străluci,

Norii-s flăcări, Luna-i Soare,

ÃŽntunericul e zi.




Mă dor ochii de lumină,

E târziu și îmi e somn;

Aș vrea să-i spun nopții să vină,

Să sting Luna și să dorm.




Spre stele gândul mi se-ndreaptă

Să-mi iau curaj, să pot să sper

Când am în față-o altă treaptă –

Pragul lumii spre etern.