Cotrobăind prin geamul oglinzii, suferinzii mei ochi sunt o stea,
roșietică stea, fără putere, doar cu lumină întoarsă, arsă,
fără vrere de-a exista. Ochii mei, galacticii mei ochi încearcă să stea
în geamul oglinzii. Si geamul și chipul și-oglinda, o farsă

întruchipează, fără chip și fără nume, fără lume, fără zeii păgâni,
o farsă, un joc, oglinzi în geam, geamuri oglinzi de zi
de noapte, de dimineți și idei. Eu te văd eu al meu, tu mă-ngâni
și m-atragi când și când spre sclipiri ireale din banale ardezii.

Evadez tot mereu și mă plimb, promenadă de snob insolent,
permanent între geam și oglindă, între ud și uscat, sus și jos,
luminos-întuneric, luciferic-divin, yang și yin, dizolvat și solvent,
trec în toate contrariile ce se resping, trec prin carne și os.

Sunt un chip, siliciu topit fără rost, demult concretul s-a scurs dintre noi,
sunt un chip, tremurat în luciul trecutei, Judecăți de Apoi.