trece uneori prin ceață un om
nu știu cine e
nu îl recunosc
are ochii unui zeu crescut în captivitate
ochii străbunicii mele dinspre tată
țiganca furată din șatră de un învățător român
mult prea alb
educată și iubită prea îndeajuns de el

depărtări

depărtări

îndepărtări

lumini răsfirate
un cuțit cu lamă subțire
străbat întunericul
caravanele strămoșilor noștri

.....................................


trece uneori prin ceață un om
seamănă cu părintele meu care mi-a spus într-o zi
că doar din piatră se naște viața asta ciudată
e prietenul meu
îl cheamă Mircea Lăcătuș
ridică din praf cuvintele și le aruncă înspre oameni
cred eu că are ceva din neamul pierdut al tatălui meu
iar asta e îndeajuns
ca să ne recunoaștem între noi
când trecem prin lume
cu sângele-n clocot
cu pletele-n vânt

asculta poezia in lectura autoarei