Undeva explodează cel singur,
Spintecat de convulsii ermetice:
Eul- protuberanță și similitudine a golului excavat,
Pietrosul de spiță campestră implicat în mătănii.
Se rostogolește în fața intrării și zace-
Numai grimasă și sunet vâscos,
Ca o piele ierboasă din care șuieră șerpii.
Privesc în cereasca oglindă cu aerul flasc al
Clepsidrei- văd traiul imponderabil,
Cuștile spațiale ale ființelor zornăitoare expulzate.
Liniști atrofiate complică mesajul.
Din balonașe de săpun se ivesc norii
Și plouă ca într-o spălătorie a gândurilor:
Ies faptele la lumină- bune și rele.
Condensul alcoolizat mă deprimă.
Sunt omul-gondolă:
Fluxul mă șlefuiește până la os.
Mă schimb cu meduze în zilele pare
Și solul mă paște cu miei cibernetici.
Ascult o muzică infailibilă,
Mă imprim pe tricouri
Și dau petreceri absconse în scorbura trupului
Cu lilieci și prelegeri cântate.
Urlu și triplu mă ustură spaima.
La marginea gurii buzele iubitei,
Aripi roșii de libelulă,
Ciopârțesc clipa.