despre destin e vorba și despre cufundarea prin pielea trecutului
până când îți întinzi părinții pe masă și le speli fruntea torsul picioarele
îi ascunzi de lume ei îți mulțumesc fiindcă strângi resturile de carne
și le ții în tine te uiți câteodată să nu se altereze să nu prindă
mirosul aspru al tumorilor

nu te desparte nimic de ai tăi în cele din urmă această confuzie a trupurilor
este binefăcătoare cât mergi în genunchi și cauți partea fără vânătaie
degetele se prelungesc inutil există peste tot orificii fragile
ori oase prin care trec suferințele mute ca un reumatism al sufletului

ascunși în noi așteaptă dimineața în care să respirăm fără să îi strivim
să ne mișcăm prin viața noastră în liniște
iar ei să ne fie călăuze
în această euforie melancolică a trecerilor prin genealogii întrerupte

despre destin e vorba și despre ieșirea din trup a părinților
când nu mai au aer