Atunci
când ai trecut,
curbată de încăierarea luminii
gropi se nășteau în urma ta la fiecare pas-secundă
îndepărtând locul acela de mine
deși prezent eram
-static
torturat de mărirea nefirească
a forței gravitaționale;
vocea îmi devenise zgomot din acela
de fond,
de camioane
amestecat cu dacii ambalate la stop
și cu frunzele crengilor nevrotice
ale castanilor înrobiți trotuarului.
tot ce nu exista în acel moment trecut
se concepea acum instant
în gându-mi hipnotizat
deși abia trecusei de primul colț de casă,
nu mai erai privită deja de nimeni,
vântul începea să acopere urmele tale cu praf,
castanii începuseră să-și pice
printr-o clocire scurtă
fructele diforme,
-în toamna asta,
îmi ziceam,
norii de zăpadă vin din toate părțile,
cred că doar nucile mai sunt de cules
și-apoi....
și-apăi cred c-o să prind și primăvara următoare-n papuci
așteptându-te de oriunde,
de niciunde,
din toate părțile,
la fel de prezentă și de reală
ca lipsa ta.