Ce vrednicii se-nvredniciră, pe cei nevrednici să tocmească
prin lumea lumilor trecute să scoată-o față nelumească,
iar din havuzul ce țâșnește, țâșnirea-n gând s-o crească,
răsplata pentru plată, răscumpărare să-și cerșească?

Printre arcade se-arcuiesc, arcașii ce țintesc o lume,
dincolo de apusuri vagi, ne-apune-al nostru nume,
iar din ochiada ce ochește, din coada ochiului să sune
mărgeaua gâtului uscat, iar limba, uscături s-adune.

Mărețe măreții tihnite își strâng grămezi acidul,
tezaure prădate-n zori, zoresc să spargă grabnic zidul,
cu zornăiala calpilor arginți să arginteze fadul geam,
clipirea să ne pară veac, iar veacul, drum, prin ce plângeam.

Cu vrednicii se arcuiesc, printre arginții calpi, zăbavnic,
din vremi în vremi, peste orgolii, mai plouă-ncet, gândul izbavnic.