Era o seară fierbinte și-o stare ,
De neliniște mă ardea ,
Parcă aș fi așteptat în parcare
O persoană care nu mai venea .

Era ca un tremur în făptură ,
Un strigăt mut care mă sfâșâia ,
Și o dorință obscură ,
Să ies afară , mă tot chema .

Mi-am pus balonzaidul pe umeri ,
Și-am ieșit în oraș
Străzile fără număr ,
Mă tot strigau pătimaș .

Deasupra , prin vârfuri de arbori ,
Noaptea mă învăluia .
Și vântul , cu crengile moarte ,
Ușor într-un vals se prindea .

Eu , mă simțeam ca o boare ,
Și picioarele mă furnicau ,
Așteptam parcă cineva să coboare ,
Dintre umbrele ce nu se sfârșeau .

Și-atunci a venit Femeia Ploaie
Cu ochii ei mari transparenți ,
Și m-a îmbrățișat în odaie ,
Singurul , dintre cei absenți .

Și ea s-a-nclinat ca o doamnă ,
Și cu un surâs m-a invitat ,
Cu ropotul ploii de toamnă ,
Căzând pe acoperiș cadențat ,

-Dansează , un tango cu mine ,
Din brațele strânse nu pleci ,
Mă simt singură cu tine ,
Când trec pe absente poteci .

Te strâng lângă piept cu iubire ,
Femeia Ploaie , eu sunt ,
Și păru-ncepu să-l prefire ,
Ca ploaia ce cade mărunt .

-Hai , dă-mi un ceas de iubire ,
La piept să mă lași să te strâng ,
Eu sunt Femeia Ploaie ,
Emoțiile mă fac să plâng .

Și-așa , întreaga mea noapte ,
Cu ea , am dansat pe la porți ,
Doar pomii foșneau plini de șoapte ,
Privindu-ne cu ochii morți ,

Și-am tot alergat pe asfaltul ,
Cel gol , ca un ring călduros ,
Mă bucur că eu și nu altul ,
Dansam printre stropi zgomotos .

Târziu , răsăritul cu geana ,
S-a deschis peste tâmple frumos ,
Ea mi-a spus : Mă numesc Blandiana ,
Și plec , tu rămâi sănătos .

Era ea..Femeia Ploaie
ÃŽn ceruri s-a dus iar rotat ,
Și singur ,acum în odaie ,
Zac , de averse uitat .

De-atunci sunt bolnav după ploaie ,
Și vreau să se-ntoarcă mereu ,
Doar noaptea se urcă-n odaie ,
Și plouă în sufletul meu .