1 NOIEMBRIE
(de ziua mortilor in Ardeal)


Mi-s dragi bunicii care somnu-și dorm sub voia sorții
Și moșii lor; un sat întreg, mi-s dragi cu toții.
Și brad mă simt, în cimitirul de sub munte pus,
La întrebarea lor cădită către cer, un nerostit răspuns.

Mă cern de neaua proaspătă din cetina-nverzită,
Și-n jur văd țarina, de lumânări ce pâlpâie-nflorită.

Flori albe și lumânări aprinse pe morminte seara,
Sunt semnele că-n noi mai dăinuie adânc ascunsă țara.
Căci moșii mei ce-n mine s-au topit pe rând, pe rând,
Nu-i știu numi decât; iubită țară și neam sfânt.

Și amândouă-n mine; neam și țară-s una, strâns unite;
O rugăciune-abia șoptită în amurg peste morminte.