Un pom rozalb foșnește în crengi de muguri pline,
Pe roua frunzei crude vin roiuri de albine
Și-n zbor timid un flutur cu aripile-așterne
Pe ale tale dalbe brațe petale în troiene.

Iar în artere, vene, se-mplânt-adânc copacul,
Se-agață cu putere, îmi invadează capul.
Într-un plămân, în centru, tulpina-și face poartă,
Spre al meu sânge liberianul vas se-ndreaptă
Și-n alt plămân plutesc doar rădăcini si apă.

Copacul eros răsfiră rădăcini în coapse
Și-n gambe simt pământul susținător de oase.
Pe pleoape-mi cad petale albroze ca și viața
Când văd, visând la tine, cum ți-e preadragă fața.

Când ma privești, frumoaso, cu ochii mari, turcoază,
Verde contur de frunze buzele-mi colorează
Și când, cu tainic zâmbet rostești frumos cuvinte
Pe ramurile serii vin păsări să te-asculte.

Pe buze-mi poartă vina de-a te iubi, enigma,
În galeria gurii se-ascunde mută limba,
Iubirea-i o fantasmă cu aripile-slovă,
Un fluviu translucid cu brațe de mangrovă.

Petalele prearoze iubite de albină
În buze se transformă cu gust de nectarină,
Din fructul gurii tale, când coaptă ți-e căpșuna,
Să gust, mușcând plăcere, privindu-te întruna.

Pe arbore, în plete-asaltate de verdețuri
Foșnesc liane sute cu mii de înțelesuri,
De mușchi mi se-agață trupuri de mandarine
Ce scurg în trup dulceața iubirii pentru tine.