Întunecate-s străzile pustii,
Dar eu înaintez pe drum,
Și-ncerc cu greu să nu mă sperii,
De suflul vântului nocturn.

Un aer rece mă cuprinde,
Privesc în lături și zăresc ceva –
Știu bine că privirea nu mă minte,
Din spate s-apropie ceva.

O fi real, ori o fantasmă –
Să am eu oare, trăiri copilărești?
Sunt îngrozit de propria mea umbră –
Sau am iluzii nebunești?

Dar când privesc cu disperare,
Spre umbra ce ma urmărește,
Realizez că n-am scăpare –
De la primejdia ce mă pândește.

E beznă și încep să strig,
Să iasă cineva pe drum,
Dar glasul mi-a pierit de frig
Și toată lumea doarme acum.

E liniște și străzile-s pustii,
Încep s-alerg, dar obosesc,
E ca-ntr-un coșmar pentru copii,
Simt umbrele cum mă privesc...