poți să vezi roșul închegat pe verdele ochiului?

eu eram pășitorul timid, demon aproape nebun,
martor al tuturor viselor, începând să văd,
să trăiesc așa cum sperasem, rapid și extrem,
în prima ta noapte când m-ai primit!

mai ții minte când m-ai întrebat:
nu te supăra dar tu vrei să spargi gheața,
prin dans, sângerând dual în transă?
eu ți-am răspuns: apropie-te de mine.

mă trezesc când simt pași nocturni de păsări!

când m-ai privit cu lacrimi și zâmbeai,
mi-ai zis să fiu atent, să trăiesc din nou,
alături de cei mai mari oameni,
să mă gândesc bine înainte de a te atinge!

dar nu există suflet mai intens decât cel întunecat,
al celui care iubește și care este și cel eviscerat
și atunci te-am atins și ți-am zis că te doresc,
după dans, în noaptea atât de reală și în vis.

ai plecat și a rămas o picătură de sânge înghețat!