coji de portocale zac pe dușumea
câteva cuvinte ațipite spuse de ieri
stau pe marginea patului
nu dau semn că s-ar trezi

te îmbraci cu ele pe față, pe dos

e o dimineață cu mască de damă
perversă cu mănuși de dantelă
îi aud nașterea cum scrâșnește la ușă

a mai năpârlit o secundă
îmi spun și dorm mai departe

ai tălpile deja goale când pleci
să-ți cumperi metafore uzate
pentru micul dejun de la magazinul din colț

te privesc pe geam cum îți târăști
prăbușirea-n spinare ca un nevertebrat

paralizat într-un amestec de rășină
intrus în plasa de păianjen

eu la un capăt de lume întorc foile
și-ți scriu zilnic despre ce mai fac

tu la celălalt capăt cu inima ta nenumărabilă
pui capcane de fum

doar șarpele trece printre noi devorându-și coada