Vreau să cred că
durerile facerii mele
n-au lăsat nicio cicatrice
pe culoarea prea albă
din părul mamei
știu cu precizie ora în care
patul înghesuit lângă horn
aduna coșmarurile de peste noapte
în cuvântul rugăciune
liniștea neagră intra sub piele
și sorbea cu sete din
transpirația ațipită între buze
zvâcnirea fără atingere
dintre mâinile întinse
spre emoția mamei
înainta spre picioarele sale
îngăduitoare de taină
cârpiți de noapte
ochii adormeau
pe liniștea întreruptă
la fiecare câteva secunde
până când
cu frica amorțită pe imagine
își umezi buzele
în rana amprentei din numele
ce urma să-l poarte un copil,-
singura identitate posibilă

la telejurnal se anunța furtună
...dar cerul cârpise rana
cu o stea.