Cineva îmi simte sufletul
întâi
în spatele ochilor altcuiva
și cu toții suntem
prizonierii timpului,
ostatecii eternității.

Când ești tânăr
ai momente de o asemenea fericire
încât crezi că trăiești în locuri magice.

Așa cum credem că e Atlantida.

Apoi îmbătrânim...
și ni se rupe inima în două.
Inima unei leoaice.

Sufletul meu e un loc
unde numele de familie n-are importanță.
Timpul vine în pungi de hârtie
și poți lăsa oricând un semn...
dacă ai curajul.

Sufletul Tatianei e un personaj ciudat.
Cine știe ce mai poate face?

Și are inima unei leoaice.

Nu-mi e frică.
N-am să las nălucile să mă prindă.

Sufletul meu a luat trenul.
L-am văzut.
Părea un puști de treabă.

Să nu-i faceți nimic.
Vă rog să nu-i faceți nimic.

N-aș pierde nici un minut!
Nici un singur minut!
Pentru nimic in lume!

Nu totul e ca Atlantida.

Timpul nu așteaptă pe nimeni.

N-aș pierde nici un minut.
Pentru nimic în lume.

Odată
Tatiana
avea inima unei leoaice.
Acum
jumătate din ea s-a rupt.
În mâinile mele.