afară toate femeile crapă umflate de frig
înainte de asta se jură că m-au iubit cum au știut mai bine
unele cu mîinile întinse
altele cu limba
altele cu milioane de celule moarte transformate în compost pentru o podgorie
toate femeile crapă în aer se răspîndesc miresme
de bărbat străin și orbire

înainte de asta toate se bat cu pumnul în piept ca atunci cînd vii
noaptea acasă și bați în ușă
dar ușa nu se deschide
pieptul nu se deschide
inima lor e o croitoreasă în schimbul de noapte

*

uneori mîinile mele se trezesc înaintea mîinilor tale
uneori venele mele se deschid înaintea venelor tale
uneori mîinile mele se deschid înaintea tîmplelor tale
uneori tremurul meu se trezește înaintea frigului tău
uneori răzuiesc crusta de gheață de pe geam cu o monedă
împart cu tine trotuarele aglomerate blana oamenilor mișcîndu-se ca niște vulpi în captivitate
uneori tălpile mele îngheață înaintea tălpilor tale te trezești lîngă mine ca în patul bunicii
te uiți pe geam afară tot eu om de zăpadă ori cazemată

și dacă fac toate lucrurile mele înaintea lucrurilor tale nu înseamnă prea mult
e un fel de a spune că totul e bine

*

barba mea a crescut s-a întins peste cer ca o iarbă ori ca un bătrîn istovit în coșul căruței
inima mea e o piatră abrazivă cu ea femeile își freacă de zor
pieile

*

cam de patru ori pe zi am nevoie de tine
la răsărit cînd lumina toarce la picioarele noastre atunci părul tău îmi acoperă ochii
niciodată n-am fost curajos niciodată nu privesc drept cînd intră în mine aburul morții
ca o cafea dulce și îndestulătoare
pe la prînz mi se face foame atunci părul tău îmi acoperă ochii foamea mea intră prin ochi nu lasă urme înghit trupul tău nu mă satur
spre seară cînd oamenii se întorc unii în alții atunci părul tău îmi acoperă ochii țeasta mea e garosniera în care stăm cu chirie și nimeni nu mai încape
iar noaptea cînd întunericul zgîrîie ușa ca ca un caniche imperial atunci părul tău îmi acoperă ochii
niciodată n-am fost curajos niciodată nu privesc drept cînd te țin între coapse
o moarte dulce și îndestulătoare

*

și iată această zăpadă care ne intră în gură și gura se umple de viață
și iată această zăpadă în care săpăm vizuini ca niște iepuri sălbatici
uneori femeile crapă umflate de frig se jură că m-au iubit cum au știut mai bine
se bat cu pumnul în piept
dar pieptul nu se deschide
ușa nu se deschide
uneori răzuiesc crusta de gheață cu o monedă împart cu tine trotuarele
pe care care au ieșit inimi ca niște croitorese din schimbul de noapte