Cum spuneam, închid ochii și îmi imaginez
Că ninge cu aripi de îngeri albe și diafane,
Abia respectînd legea gravitației, peste noi doi.
Peste tot ai aripi de îngeri: pe umeri, pe față, prin păr.

Apoi visez că ar putea să ningă prin noi
Să ne mai curețe inimile pline
De tristeți, dureri și (recunosc spășit)
Chiar un pic de noroi.

Apoi mă zbat să-mi închipui de unde atîta ninsoare,
Din lună, stele sau soare
Pentru că sigur nu vine
Din lumea ce ne-a produs pe mine și pe tine.

Atît de prozaici, previzibili și triști,
Bolnavi de-o lipsă acută de idealuri înalte:
Tu visezi că vei iubi din nou și nu vei mai fi călcată-n picioare,
Eu, perversul, visez că n-am îmbătrînit degeaba.