Păcatul mă întoarce în origini. —
Mă-ncolăcesc în grele dungi
mișunătoare, — Negrele furnici. —
Încearcă Doamne să-mi explici
de ce atația negrii fulgi, atârnă smulși
din îngereștile aripi,
Se-mprăștie ca moleculele
în umbre lungi...


Credința mă întoarce în imens;
mă-ncolăcesc cu firul lor neînțeles
mișunătoare, — Albe pelerine...
Mă-ntreabă Dumnezeu ce bine am făcut
și îi răspund tăcut... — Judecata vine...
Priveam cum albi cărbuni, din iad se ridicau
și se lipeau de îngereștile cununi, cu spini,
cu foc, cu fum, cu molecule de tutun...