cresc zăpezile peste acoperișurile celor fără de casă
e ceață prin lume și vremea-i călătoare de-acum
lumina-i dalbă lină e lumina
voci de copii se aud pe la ferestrele noastre închise

cel exilat își odihnește pasul
prin țări fără de capăt care îl vor străin
orfanul se întoarce spre ai lui
ca-ntr-o poveste veche
bătrânii tac sfielnic și vinovați de foame

cum ne-am pierdut firescul
cum ne-am pierdut credința în zorile de zi
și cum ne-am dat mereu
spre seara iernii mute
iubirea pentru semeni la mezat
lumina-i dalbă lină e lumina

trec sănii trase de cai prin viforul de la marginea lumii
pământul devine taverna poeților din veacuri îngropate demult
ne ducem toți ca să găsim lumina
s-o căutăm vă spun și să-i vestim prea plinul
lumina-i dalbă lină e lumina

colindăm tristețea cailor cu aripi
alergând prin nouri fără vreun destin
colindăm pământul fraților de semne
abur peste lume sufletul pelin
colindăm la poarta lumilor închise
ler și lerui ler
călător senin

trec poeții lumii în cortegii mute
se duc înspre capăt
nu se mai întorc
fie să rămână
doar lumina lină
fie să rămână
strălucind zăpada
neputinței lor

asculta poezia in lectura autoarei