nu știu cum poți să stai
cu ochii închiși
în timp ce țigara ta se stinge
de una singură
așternând o parte din tine
în scrumieră
iar tu
îți mângâi ridurile frunții
gândindu-te la pușculița
unde-ți strângeai copilăria
și la bicicleta
cu care te roteai
în jurul casei râzând
tu nu știai că templele
au nevoie de lacrimi
și rotirile trebuia făcute
doar pe jos
deschide-ți ferestrele
și privește
cum plânge cerul în hohote
acum
și cum se rotește pământul
desculț și gol