De unde știu toate că sunt fără tine?
Faptul că tu n-ai venit, nu-i destul?
Dar cine să audă ce-i în mine?
Lemnele arse se prefac in scrum...

Cenusa din privirea-mi se-așterne peste tot,
Mi-e teamă și greu fără tine...
Pe case, pe coline, pe pridvor,
Văzduhul e plin de dorul de tine.

Tu știi cum arată ploaia când tu ești plecat?
Picură încet in neștire...
Parcă crâmpeie din lume s-au scuturat,
Iubind si tânjind după tine...

Tu știi ce mohorât e cerul,
Fără zâmbetul tău?
Dureros de trist, singur și stingher.
Ploaie încet pe dealuri și in sufletul meu...

Vreau să te văd așa cum vreau primăvara,
Să-mi incălzească privirea...
Vreau să te-ating așa cum vreau
Soarele să răsară și să-mi bucure firea.

De ce-ai plecat atât de departe,
N-ai știut că mi-e greu și mi-e dor?
Se lasă seara peste lume,
Cenușa din privirea-mi s-a transformat in nor.

Stelele nu mai strălucesc fără tine,
Nu mai știu sau poate nu mai vor,
Mie-mi sunt ochii plini de iubire,
Și incă te-aștept în pridvor...

Iar dacă-ai să vii ai să vezi,
Cum prind viață toate din nou,
Cum florile înfloresc în livezi,
Iar fluturii se joacă și cântă în zbor.