pe bunicul meu îl cheamă
alexandru dar toți oamenii cu cojoace
din copilăria mea îi spuneau
sandu
unchiu sandu
eu îi spuneam tataie
fiindcă așa mi se spusese
că-l cheamă

mă duceam destul de rar la țară
poate de vreo două trei ori pe an
și prima amintire pe care o am cu el
este legată de primul leagăn în care m-am dat
și de primele mere verzi dulci
pe care le-am cules de pe jos
le-am spălat
și le-am cărat cu mine pe tren
înapoi în bucurești

putrezeau mereu în cămară

tataie n-a mai udat grădina de mult

nu a mai scuturat mărul de cîțiva ani

gardul din jurul grădinii a căzut

acum este zăpadă peste tot
și e bine așa
n-aș fi vrut să văd pămîntul
este atît de frig că nici nu-mi dau seama
ce vreau să fac în curtea asta unde
s-au tăiat porci s-au certat oameni
sau au avut loc nunți

așa că o iau spre noua lui casă

unchiu sandu e bine e cuminte mănîncă puțin
doarme mult n-avem probleme cu el

spun doamnele de la azil în halate albastre
și vopsite roșu în cap

în cameră cu el mai stau alți cinci sau șase bătrîni
așa că mirosul de pișat este destul de dens
și neobișnuit
m-am așezat lângă tataie
l-am întrebat ce face
de una de alta
lui mereu i-a plăcut să răspundă
și să fie întrebat

începe să plîngă

cum e la voi tataie?

cum să fie


e soare

tu nu vezi?