Afară plouă, cerul tună
Sunt singură pe lume,
Și-n sufletul meu e furtună,
N-am casă, n-am nici nume,

Fug în natura tremurândă
Făr-a privi-napoi,
Nu-i o persoană să mă plângă
În urmă las doar nori.

Natura parcă mă privește
Alerg spre sânul mamei sfinte,
Cu brațele mă încălzește,
Și ușor începe să m-alinte,

E noapte și luna se-aprinde
ÃŽmi cresc albe aripe,
O stea încet pe cer se stinge,
Și veacuri îmi par clipe.
(octombrie, 2000)