el, privea respectuos
ars de un foc, sau poate de dor?
scoțând din zdrențele lutului colorat,
sărutat
de legănarea domoală a razelor lunii,
șoldurile rotunde, de ulcior,
ale celei dintâi minuni a lumii.
era ea
cu noaptea căzând peste umeri,
foșnind,
cum foșnește lanul de grâu,
vara, când vântul se culcă-ntre spice,
pe malul de râu..
era pasiunea, speranța,iubirea,
ce încerca în genunchii rotunzi
și în picioarele ca niste coloane
de marmora albă
să se ridice.
și degetele lui, alergând
prin somn,
ca pe niște clape,
puseseră vraja unor ochi pătimași
mai tulburători decât marea,
ascunzându-i în taina de aripi
ale trandafiriilor pleoape.
numele tău va fi barbra
elaine, jacki, sau clara,
iar el, îngenuncheat
lângă piedestalul acestui
minunat palladion,
(pentru că ea coborâse,
râzând senzual în dorințele sale,)
se semnă pe soclu:
pygmalion.