uneori carnea îmi apasă pe suflet
ca o grămadă de pietre
refuzate de ispita pâinii

recunosc
nu mi-ai fost niciodată prea aproape
nu ne-am întâlnit niciodată
bând din aceeași fântână

de multă vreme am încetat să răspund
la numele tau
la fel și tu
nu aștept să îmi vizitezi vreodată
locul îngust dintre lanțuri


noaptea te simt cum te strecori
tiptil afară din mine
și acum tot ca un șarpe
după fructe străine
eu mă prefac că visez fără tine
și zâmbesc
tu te mânii de gelozie
și mă umpli de o credință oarbă


de obicei sufletul meu tace
sau este chiar tăcerea asta albă
pe care o lasă în urmă clopotul trupului
lovit într-una
de o inimă