pînă în miezul pîinii ce zid mi-e înapoia inimii
vocea ta cu sunet de seceră
tăind prin ieri prin altădată

pînă cînd bătăile mi se răstoarnă prin fante
ca o risipire de dinți scrîșnind în gol
strămutînd anotimpul calm, surd al dospirii
aluat în care ne înțepenim degetele

cum e să rămîi fără pîine rătăcitor pe străzi
sprijinindu-te doar de mirosul spicelor ce dospesc
la adăpost cald, în ceilalți

să simți diminețile izbindu-ți somnul de argilă
cum e să te trezești fără grîu în simțuri
și să respiri altceva decît
aerul mereu greu de ferestre coapte