vine mortul să te-nveselească precum se obișnuiește
prin părțile noastre străbătute de avalanșele tuturor deschiderilor -
deschideri de ziare, deschideri de porturi pe toate pîraiele
ce duc înspre Dunăre, buticuri vrăjitorești pe maidan,
poduri cu largi perspective pentru milogi,
plus o mulțime de întredeschideri ghicite doar
după felul cum și din care direcție ne trage curentul.

apare în cele din urmă și mortul. Îți scutură preșul la ușă
să nu rămînă nici urmă din urmele de pînă la călcătura lui.
îți pipăie pragul, ți-l amorțește. Apoi îl trece pe dedesubt.

și numai ce-l vezi că-ți răsare în față direct dintre
degetele-ți de la picioare. Își măsoară statura cu statura ta:
frunte la frunte cu tine,
genunchi pe genunchi îndoindu-se,
femur de femur sprijinindu-se,
venă cu venă căutîndu-și pulsul,
ochi în ochi revărsîndu-și plînsul...

și veselia abia începe, căci se aud tropăind pe la balcoane
cizmele bravilor instalatori grăbiți să demonteze
punctele cardinale atît de osificate
încît la scoaterea mortului nostru din casă
se vede Steaua Polară oriîncotro te întorci
încît suntem nevoiți să jupuim orizontul de scotch
în căutarea unei direcții mai puțin geroase.