Se dedică colegilor din “Promoția 1968” a Facultății de Electrotehnică Iași, la aniversarea a două decenii 10/11 septembrie 1988- Durău




Astăzi, bătrâne Iași, te regăsesc cu greu,
În vălul dens al tinereții mele,
Tu, care ești, în amintire, un muzeu
Cu clipe fericite și multe zile grele.

De vină poate este astă toamnă rece,
Noi păstrând în suflet zile luminoase,
Poate-i de vină viața, timpul care trece,
Că azi sunt străin, pe străzi întunecoase.

Nici ploaia care cade n-o regăsesc în minte...
Reînviez Copoul, căminul studențesc,
Revăd și Șorogarii, cu viile-aurite,
Și strada Lăpușneanu, cu freamăt tineresc.

Ceva îmi pare straniu, ceva nu e cu rost;
Deși-s aici, acum, nu-mi pare-adevarat...
Mă contopesc cu giulgiul studentului ce-am fost
Venind astăzi în Iași, de ieri parcă plecat.

Ce multe s-au schimbat și pe aici și colo,
În Iașul ce-l știam din centru-n mahala,
De parc-un tăvălug rostogolit de Cronos
Trecut-a peste târg, ca peste viața mea.

Doar Turnul Goliei e tot ca mai-nainte,
Iar Râpa Galbenă nu pare-a se muta
Și-mi mai aduce un salut fără cuvinte
La fel ca-n prima zi din studenția mea.

Și tot privesc spre tine, bătrânule oraș...
În inima-ți bătând legenda în granit
Aud sobor de gonguri în turnul cel cu ceas
Născând Timpul Unirii ce tinde-n infinit.

Și-abia acum, îi înțeleg pe-ai noștri dascăli
Și legea care universul conserva,
Văzând acest oraș întinerit în aripi,
Etern, în piept de bronz, păstrând istoria.